Thursday, October 28, 2010

articol "arte" luna noiembrie

da, fericitilor! veti fi tratati in continuare cu versiunea initiala si - sper - finala a articolului ce urmeaza sa apara in revista arte de luna viitoare. deci, care este:

Pozar de weekend

Cu siguranta voi, puzderia de cititori, v-ati intrebat luna trecuta ce s-a intamplat cu individul ala cu pozele. Adica eu. Cum? Nu v-ati intrebat? A, n-ati remarcat ca a lipsit ceva, acum am inteles. Ei bine, nu conteaza, va iert aceasta trecere cu vederea. Dar pentru ca e vorba despre o editie aniversara, in aceasta luna va voi trata cu ceva si mai fain decat acum o luna. Adica poze, plus cateva considerente – sa le spunem etice – strict personale despre lumea fotografiei in Romania.
De ce pozar de weekend? Pai pentru ca, la fel ca alte cateva milioane de romani, sunt nevoit sa muncesc pentru a ma intretine. Rezulta timp liber dupa-amiaza si in weekend, intocmai ca in visul american. Adica timp efectiv de pozat, doar in weekend. Iar acum vom incepe cu acele considerente etice.
Fotográfii sunt de mai multe feluri. exista cei care au un aparat de fotografiat, il iau cu ei in vacanta sau la petreceri, fac poze cu prietenii si toata lumea e fericita. Acesta e nivelul cronologic unu, in care nu te prea consumi despre ce si cum reprezinta imaginea. Este un nivel foarte ok daca vrei sa ramai aici, cu siguranta nu te va condamna nimeni si nici tu nu vei avea vreo remuscare.
Nivelul doi cronologic este perosana care considera ca doreste mai mult de la poze. Iar aici intervine ceea ce eu as numi “marea schisma”. Sunt cei care o apuca in directia echipamentului, adica chestii cu numere din ce in ce mai mari de megapixeli si diafragme si viteze si cadre pe secunda si toate cele, dar in continuare cu nici o poza cu adevarat faina; si mai sunt cei care se implica efectiv in intelegerea elementelor compozitionale, in procesul afectiv din spatele pozei. Asta e calea mai dificila, lipsita de “glamour”, cand nu se pot da mari nici cu aparatul, nici cu vreun numar de megapixeli, nici cu altceva. E o perioada in care nu se face altceva decat se stabileste o legatura emotionala cu lumea prin mediul vizual. Exista bineinteles persoane care oscileaza intre aceste doua extreme. Din fericire, se poate. Cronologic vorbind, la sfarsitul acestei etape unii vor avea aparate scumpe iar altii vor sti sa pozeze fain. Din pacate de aici incolo incepe circul.
Intrand in nivelul trei,  incep sa apara pretentiile. Din finele mele observatii asupra blogosferei fotografice romanesti, pretentiile apar in jurul varstei de 30 de ani. In caz ca nu sunteti la curent, imi veti permite sa-mi etalez opinia – ca de obicei, strict personala si nereflectand adevarul ce-mi scapa. Exista gasti de fotografi care au cam 30 – 35 – 40 de ani maximum (veti vedea de ce imediat) si care si-au bagat nasul si prin fotoeditare, si stiu si de niste soft, au idee si de pozat, au si ceva de spus, si unora chiar le iese. Din pacate, le lipseste un mic ceva pentru a fi fotografi de succes – renumele.
Ceea ce ne aduce la a doua categorie de varsta, fotografii de 50+ de ani. Sunt cativa in toata tara, si-i cunoaste toata lumea. Nume mari ale fotografiei, atat de mari incat nu mai au loc si altii pe langa ei. Uneori, sa-mi fie cu iertare, numele erau atat de mari incat nu mai era loc nici de poze. La drept vorbind, numele astea mari au ajuns unde au ajuns pentru simplul motiv ca practica fotografia de multa vreme. Se cunosc toti intre ei, sunt buni amici si organizeaza cursuri de fotografie acreditate. Of course, sunt si membri de onoare prin diverse jurii de concursuri pe unde le mai participa cursantii. Mentionez ca nu m-am implicat, tocmai pentru a-mi mentine obiectivitatea. Uimitoare rezultatele unor astfel de concursuri… dar divaghez.
Ei bine, ceea ce se vede prin blogosfera in ultima vreme e un mic razboi al reprosurilor, in care cei tineri le spun celor batrani sa mai faca loc si oamenilor cu talent, iar cei batrani le reproseaza celor tineri faptul ca nu au fost “acolo” la revolutie. Pentru a lasa la o parte toate figurile de stil, blogosfera foto romaneasca e, partial, de rahat. Cealalta parte in schimb, partea care se ocupa strict de poze, partea care are know-how-ul dar nu si pretentiile, e absolute fabuloasa. Eu personal consider ca cel mai bun peisagist roman nu e mihai moiceanu, ci ady petrisor. Nu ma intereseaza ce anume a facut unul fata de celalalt, pe unde a fost sau cine l-a sponsorizat, eu ma uit, ca orice prost, la poze. Si din punctul meu de vedere, pozele lui ady sunt mai bune. Punct.
Exista insa fotografie in afara blogosferei. Pare greu de crezut, dar ea exista. Si e fotografie profesionala, fotografie de calitate, fotografie care se vinde. Exista studiouri acolo unde nu te astepti, studiouri dotate excelent, conduse de oameni capabili care au inteles ca fotografia, ca afacere, nu tine cont nici de limba, nici de situatia sociala, nici de razboiul orgoliilor. Dar asta e business. Fotografia ca arta e o alta mancare de peste, abia aici situatia incepe a fi spinoasa.
Presupun ca un lucru bun am retinut de la Ken Rockwell, si anume ideea ca un artist adevarat nu-si va arata niciodata fotografiile decat celor mai apropiat prieteni, fiind vorba de lucruri mult prea intime pentru a fi impartite cu publicul larg.

Iata, am ajuns la sfarsitul articolului aniversar si nici macar nu am apucat sa vorbesc despre cluburile de fotografie. Ok, fie, doua vorbe pe final:
Singur e naspa, n-ai cu cine sa te consulti. Cu inca trei prieteni fotografi e numai bine, critica e cinstita si constructiva. Cu un club de fotografie, politica si fondurile primeaza, urmand pilele si relatiile, urmand vorbele fara noima si finalizand cu niste poze. Doar niste poze.

Si-un cuvant drept concluzie: merita ori sa faci asta ca afacere, ori sa o faci relaxat, strict pentru tine.

Daca acest articol difera de realitatea fotografica din romania, nu-mi cer nici un fel de scuze. Sper sa ma convingeti ca ma-nsel. Bafta!

Sunday, October 24, 2010

la zoo in sibiu

am fost azi in zoo sibiu. nush, asa am un happening, ca de cate ori ma duc la zoo parca dau numa de tampiti. pe bune, cred ca rebuturile sibiului (si nu numai) se retrag la zoo sa socializeze in natura la aer curat, ca altfel nu-mi explic.

erau doi manelisti de-astia mai mici, pe la vreo saij' de kile, veniti cu un grup mai mare de manelisti. eu si roxi ne plimbam linistiti, ne uitam la struti, faceam poze, chestii de-astea. vin astia doi, se apuca sa dea cu picioarele in gard, sa faca tampenii. eu ma abtin, nu pentru ca as fi pasnic, ci pentru ca nu vreau s-o mai fac pe roxi sa se simta embarassed cand iesim prin oras. asadar ne continuam plimbarea, ajungem pe la ierbivore, amuzante, blande, mancau din palma etc. eu imi vad iar de poze.
ma intorc la un moment dat si-i vad iar pe aia doi de mai devreme, trageau de coama un ponei. wtf man? si alte douaj' de persoane stateau si se uitau ca vitele cum asta chinuie anumalul si nu ziceau nik. ok, fuck it, i'll do it. si ma duc la prost, sa-l rup in doo - verbal, evident, ca-s pasnic, cum ziceam. si-l intreb, asa, prieteneste, ce p**a mea i-a facut bietul animal de-l chinuie si-l invit politicos sa plece cat inca mai are picioare. la care manelatul, impreuna cu prietenul sau, isi pune ochelarii de soare si pleaca. apoi ne-am continuat plimbarea, trecand fix prin mijlocul grupului lor (si sperand in secret sa zica vreunu ceva, hai, te rog...)
acu' apar niste probleme demne de gandit. unu - de ce pana mea stateau douaj' de oameni ca vitele si-l lasau pe cretin sa fie cretin? nu-nteleg.
doi - e a doua oara de cand sunt in sibiu cand iau apararea unei fiinte mai slabe in fata unui "bully". incep sa ma simt ca un fel de steven segal. ideea e ca am fost si eu odata mic, si stiu ca e ca naiba sa se ia altii de tine. well, fuckers, acu's mare. ghinion.

trei - raspunsul la punctul unu: lumea e atat de resemnata si fricoasa incat nimeni nu mai are curajul sa actioneze, nici macar cand e vorba de chestii flagrante, nici macar cand unu' da intr-un copil de doo ori mai mic ca el (ca gabarit) fix in fata politiei, in centru (!!! wtf?) si parerea mea e ca lumea e atat de imbecila datorita televizorului. se uita numai la cacaturi de stiri si isi multumesc in gand ca nu-s ei in mijlocul inundatiilor sau ca reusesc sa traga cu dintii de un salariu mizer sau ca n-au copiii prin inchisori si n-au datorii la nimeni. treziti-va ba la realitate, suntem cu totii in aceeasi lume, n-avem unde sa traim in alta parte, nu-i mai lasati pe altii sa se cace unde voi mancati! vorbe-n vant, ca n-o sa se trezeasca nimeni. de-aia nici nu ma vorbesc, consider ca e mai important sa fac ceva. nu pentru voi, pentru mine, pentru lumea in care vreau eu sa traiesc.

a doua chestie amuzanta la gradina zoologica, ceea ce imi intareste credinta vis-a-vis de televizor, e faptul ca lumea nu mai intelege notiunea de animale salbatice. lumea nu-ntelege ca rasul nu e pisi, nici leul nici jaguarul. lumea nu-ntelege ca ursii nu-s umpluti cu vata, ci cu instincte de vanator. si pentru ei tu, da, tu, esti doar o gustare apetisanta. se bateau ursii prin tarcul lor, isi reafirmau ierarhia. o doamna impaciuitoare, pe o voce calma "nu va bateti mai, ca nu-i frumos!" :)) tanti, wtf, tu te-auzi? they're fucking bears!!! in principiu sunt formati din blana, muschi, gheare si dinti! not cuddly fucking creatures! si-s ai dracu' de imprevizibili, unul aproape i-a smuls mana unui prieten odata intr-o fractiune de secunda. i know, i was there. la un metru distanta. not gentle creatures! as fi vrut sa-i vad pe manelarii de mai sus tragand de par un ursulet din asta sau un leu - just for fun, parca ce s-ar putea intampla? oameni ca astia ma fac sa sustin darwin awards.  

pe aceasta cale imi cer scuze fata de sotia mea ca iar am facut-o de ras. sorry. it will probably  happen again...

si-acum poze, ca asta asteptati.





where?


untitled


wild blue yonder


wild blue yonder 2


freedom


bobcat


on the lake

Saturday, October 16, 2010

Wednesday, October 13, 2010

can't talk now, playing gothic 4 :D


thanx to all the people showing a small interest in this blog, i shall return in a few days. all the best!


p.s. have a look at these sketches, also with the background music. it's really something.

Saturday, October 9, 2010

Friday, October 8, 2010

war

"i played darksiders and all i got was this lousy photo" - bit of my desktop, zoomed while shooting, pp with color fx. fun game though.

glorious day

Tuesday, October 5, 2010

Sunday, October 3, 2010